Filarmonica Pitești reduce numărul de locuri pentru spectatori. Ca urmare a depășirii astăzi în județul Argeș a pragului de infectare de 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori (1,59), începând de joi, 5 noiembrie 2020, la Filarmonica Pitești se reduce numărul de locuri pentru spectatori.

Dacă până acum, 50% din public putea participa la concertele camerale sau simfonice, de joi doar 30% dintre spectatori vor putea fi prezenți în sala de concert, adică 125 de persoane.

Publicul se poate prezenta la sală cu o oră înainte de începerea concertului, respectând toate regulile pentru evitarea contaminării cu noul coronavirius: măsurarea temperaturii înainte de intrare, dezinfectarea mâinilor și purtarea obligatorie a măștii pe toată durata concertului.

La concertele din actuala stagiune (până la finele anului), nu se vor mai putea respecta locurile înscrise pe abonamente, spectatorii așezându-se în ordinea sosirii doar pe locurile marcate disponibile din sală.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.