Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, cererea prin care primarul suspendat al Mioveniului, Ion Georgescu, a solicitat strămutarea procesului său la Tribunalul Vâlcea.
Hotărârea Curții de Apel Pitești: „În baza art. 71 şi 74 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea de strămutare a dosarului penal nr. 6181/109/2023 aflat pe rolul Tribunalului Argeş formulată de petentul Georgescu Ion. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat”.
Decizia Curții de Apel Pitești este definitivă.
În cererea sa, respinsă iată de judecătorii piteșteni, Ion Georgescu argumenta că instanțele din Argeș nu pun în aplicare o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia înregistrările ambientale ar fi neconstituționale.
Ion Georgescu este judecat pentru trafic de influență într-un dosar instrumentat de DNA Pitești (aici detalii). Georgescu se află în arest la domiciliu, dar a primit recent permisiunea de a-și vizita părinții și de a se interna pentru câteva zile pentru investigații medicale la un spital din București (aici subiectul pe larg).
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.