Deputatul PNL de Argeș Adrian Miuțescu s-a retras azi din grupul parlamentar al Partidului Național Liberal și va activa ca deputat neafiliat, alături de colegii săi care l-au urmat pe Ludovic Orban și împotriva lui Florin Cîțu.

„Noua conducere a partidului a impus Partidului Naţional Liberal o agendă departe de problemele reale ale românilor, care se confruntă cu valul 4 al pandemiei, cu creșteri galopante la prețurile carburanților și ale energiei.

În cele trei decenii de activitate politică, nu am traversat nicio perioadă mai neagră ca cea din prezent, în care conducerea Partidului Național Liberal pare ruptă complet de interesele electoratului. Ce face acum așa zisa echipă câștigătoare era de neimaginat în urmă cu doar câteva luni, iar negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de față, PNL nu are nicio strategie.

Nu pot să fiu părtaș la așa ceva, mai ales că activitatea mea în Parlament este legată de cetățenii care m-au votat, nu de o conducere a PNL efemeră și lipsită de orice contact cu realitatea. De aceea, de azi mă retrag din grupul parlamentar PNL și voi activa ca deputat neafiliat”, anunță Adrian Miuțescu, deputat și președinte al PNL Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *