CEZ România a fost vândut astăzi. Noul proprietar: fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), din Australia.

Vânzarea include în total 7 companii (Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România), inclusiv rețeaua de distribuție a energiei electrice, furnizarea de electricitate și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele-Cogealac.

Acordul achiziției a fost semnat în octombrie 2020. Ulterior, tranzacția a fost aprobată de Direcția Generală de Concurență a Comisiei Europene – în decembrie 2020 și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării din România – în ianuarie 2021. Astăzi a fost încheiată tranzacția. CEZ România nu precizează valoarea tranzacției.

Direcția Comunicare și Marketing CEZ România precizează într-un comunicat trimis pe adresa redacției noastre: „MIRA este cel mai mare administrator de infrastructură la nivel internațional și este parte din Macquarie Group, aflat în top 10 companii din Australia în funcție de capitalizarea de piață. MIRA este un investitor pe termen lung, cu o experiență vastă în administrarea infrastructurii de energie electrică cu rol esențial la nivel mondial. În prezent, MIRA are în portofoliul său de investiții 12.5 GW în capacități de energie regenerabilă și 200.000 de kilometri de rețele de distribuție a energiei electrice din Australia, Austria, Finlanda, Spania și Statele Unite ale Americii.

Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) este unul dintre cei mai importanți manageri de active alternative din lume. De peste 25 de ani, MIRA s-a asociat cu investitori, guverne și comunități pentru a administra, dezvolta și îmbunătăți activele pe care se bazează mai mult de 100 de milioane de persoane în fiecare zi. La 30 septembrie 2020, MIRA administra aproximativ 125 de miliarde de euro în active care sunt esențiale în dezvoltarea sustenabilă a economiilor și comunităților, incluzând 147 de afaceri în portofoliu, aproximativ 500 de proprietăți imobiliare și 4,8 milioane de hectare de terenuri agricole.

MIRA este parte din Macquarie Asset Management, ramura de management al activelor Macquarie Group, un grup financiar diversificat care le oferă clienților soluții de administrare și finanțare a activelor, servicii bancare, de consultanță și de riscuri și capitaluri pentru datorii, capitaluri proprii și mărfuri. Fondat în 1969, Macquarie are 16.356 de angajați în 31 de piețe. La 30 septembrie 2020, Macquarie gestiona active în valoare de 339,9 miliarde de euro”.

„Este nevoie de o infrastructură mai puternică și mai sustenabilă de energie pentru a facilita electrificarea în creștere a României și tranziția sa către o economie cu emisii scăzute de carbon. Afacerea în domeniul infrastructurii esențiale din acest portofoliu va juca un rol important în transformarea sistemului energetic din România și așteptăm cu nerăbdare să ne implicăm în dezvoltarea ei continuă”, spune Leigh Harrison (foto), director al MIRA EMEA, potrivit sursei citate.

În urma tranzacției, toate operațiunile și contractele vor rămâne valabile și neschimbate pentru clienți, angajați și parteneri de afaceri. 

Grupul CEZ (Cehia) era prezent pe piaţa românească din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.

Distribuie
  • Anunț de la CEZ

    Centrele de Relații cu Clienții CEZ Vânzare nu vor avea program de lucru cu publicul pe 14…
  • CEZ anunță

    Centrele de Relații cu Clienții CEZ Vânzare nu vor avea program de lucru cu publicul joi, …
  • CEZ, atenționare importantă pentru clienți

    CEZ Vânzare le recomandă clienților săi să acorde atenție sporită mesajelor primite prin S…
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *