După ce ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că se ia în calcul înghețarea salariului minim în 2021, Bogdan Ivan, candidat al PRO România Argeș pentru Camera Deputaților, consideră că o asemenea măsură ar fi catastrofală pentru oamenii cu venituri mici, în plină criză economică.

“Ȋnghețarea salariului minim, precum și alte măsuri de austeritate care se pregătesc pentru 2021 ar fi o catastrofă pentru oamenii cu venituri mici, în plină criză. E inuman ca un Guvern să lovească fix în categoriile vulnerabile, în momente dificile, tocmai atunci când ar trebui să dea dovadă de solidaritate.

Am senzația că ne-am întors în timp. Ȋn prag de alegeri, premierul și ministrul de Finanțe țin discursuri electorale despre reveniri spectaculoase ale economiei, deși este evident că în toată lumea a început criza financiară. Cu toate acestea, aflăm acum că la Ministerul Muncii se vorbește despre înghețarea salariului minim, bineînțeles, după 6 decembrie. Mă îngrozesc când mă gândesc ce măsuri de austeritate ar mai putea pregăti acest Executiv pentru viitor! Sper să nu apucăm să mai trăim cu ei încă patru ani, iar alegătorii să ȋi trimită repede acasă după parlamentare.

PRO România este singurul partid care a venit cu un plan concret pentru ca milioane de oameni să supraviețuiască crizei din 2021. Noi propunem un venit minim de criză de 2.000 de lei pentru fiecare cetățen, atât din țară, cât și din diaspora, 3.500 de lei pentru familiile cu 2 membri și 4.500 de lei pentru familiile cu minimum 3 membri.

Ȋn plus, avem măsuri și pentru salvarea afacerilor românești mici și mijlocii, pentru modernizarea educației și a sistemului de sănătate.

România are nevoie de un Guvern care să nu lase pe nimeni în urmă, are nevoie de un premier care să știe să managerieze situațiile grele. Acesta e Victor Ponta, care a mai reușit să scoată România o dată din criză, iar românii au cunoscut atunci bunăstarea. În perioada Guvernului Ponta s-au reîntregit salariile bugetarilor. În plus, de la 1 octombrie 2015, au crescut cu 25% salariile din sănătate și s-au mărit cu 25% salariile din educație. De asemenea, în mandatul lui Victor Ponta a crescut în mod constant salariul minim, iar din 2013 au crescut pensiile în fiecare an”, afirmă liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan, candidat pentru deputăție.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *