Sectorul HoReCa, sector care contribuie cu peste 5% la PIB-ul României și în care sunt angajați aproximativ 400.000 de oameni, a fost cel mai greu lovit de pandemia de coronavirus. Având în vedere prelungirea restricțiilor de către Guvern, Bogdan Ivan, președintele PRO România Argeș și candidat pentru Camera Deputaților, avertizează că acest sector este la un pas de dispariție și că economia națională nu își permite așa ceva.

“Dacă exista o gândire strategică la nivelul Guvernului, HoReCa nu era azi la un pas de dispariție. E ușor să închizi tot, de pe o zi pe alta, dar nu așa trebuie făcute lucrurile, lipsa asta de viziune ne costă scump din punct de vedere al economiei. România nu își permite să piardă 5 procente din PIB și sute de mii de locuri de muncă.

La nivel de HoReCa, noi am avut vara asta doar câteva focare în toată țara. Antreprenorii din industrie au demonstrat că pot gestiona pandemia și au luat măsuri de siguranță. După ce au investit în aceste măsuri, Guvernul i-a închis la loc în câteva luni. E bătaie de joc.

Am văzut în weekend un sondaj potrivit căruia 80% dintre români vor ca restaurantele să fie redeschise. Trebuie să ținem cont și de dorințele și nevoile oamenilor, nu suntem în dictatură.

Autoritățile trebuie să vină repede cu un plan pentru redeschiderea localurilor, la o capacitate redusă bineînțeles, cu sisteme de ventilație corespunzătoare, norme de igienă clare etc. La fel, trebuie să înceapă să testeze populația, așa cum PRO România susține de câteva luni, pentru a izola doar oamenii infectați, iar restul să poată merge la serviciu, să iasă în oraș, să aibă o viață cât de cât normală.

Pentru ajutorarea afacerilor din HoReCa afectate de pandemie, PRO România propune acordarea, în 2021, a unui sprijin economic de criză. Asta înseamnă reducerea TVA la 5% pentru serviciile din industrie, anularea unor taxe și impozite și ajutor pentru plata chiriei, în valoare de 50%”, spune Bogdan Ivan, liderul PRO România Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.