Astăzi, 19 iulie, în Pitești, Mioveni și în întreaga țară au început înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2021. Probele pot fi susținute de candidații care nu s-au putut prezenta sau care nu au promovat în sesiunea de vară, dar și de candidații din promoțiile anterioare care au picat examenul. Înscrierile se fac până pe 26 iulie.

Candidaţii din anii precedenţi şi candidaţii din seria curentă se pot înscrie la secretariatul unităţii de învăţământ pe care au absolvit-o, cu următoarele acte:

  • certificatul de naştere şi, după caz, de căsătorie;
  • un act de identitate;
  • foaia matricolă;
  • adeverinţa cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor.

Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiuni anterioare de Bacalaureat organizate începând din anul 2003 şi care cer recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni vor prezenta la înscriere şi o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ absolvită, din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de Bacalaureat în sesiunile menţionate. Adeverinţa va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina susţinută şi nota obţinută la fiecare dintre probe.

În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la una/la mai multe probe sau a fost eliminat din examen, acest lucru va fi menţionat în adeverinţă. Adeverinţa va fi semnată de directorul şi de secretarul unităţii de învăţământ absolvite şi va purta ştampila acesteia.

Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiunile de bacalaureat organizate în anul 2010 pot solicita recunoaşterea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale și a probelor scrise susținute în aceste sesiuni. Pentru acești candidați, în adeverința menționată vor fi precizate și rezultatele obţinute la aceste probe.

Pentru a doua sesiune de Bacalaureat, înscrierea candidaţilor se face conform calendarului examenului. Pentru elevii de clasa a XII-a/a XIII-a care susţin examene de corigenţă se va stabili, în graficul corigenţelor, o zi specială de înscriere pentru sesiunea a doua de Bacalaureat.

Calendar

-19-26 iulie, înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen;

-16 august, limba și literatura română – proba scrisă;

-17 august, proba obligatorie a profilului – scris;

-18 august, proba la alegere a profilului și specializării – scris;

-19 august, limba și literatura maternă – scris;

-23-24 august, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține);

-25 august, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține);

-26-27 august, evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține);

-30-31 august, evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține);

-31 august, afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00;

-31 august, între orele 12:00-18:00, depunerea contestațiilor;

-1-3 septembrie, rezolvarea contestațiilor;

-3 septembrie, afișarea rezultatelor finale. (Foto: Liceul „Iulia Zamfirescu” din Mioveni)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *