Argeșenii pot subscrie şi în luna martie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând de la 1 martie 2021.

„Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile, iar perioada de subscriere se va încheia pe data de 29 martie 2021”, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice.

Rata dobânzii este de 2,85% – 1 an, 3,10% – 3 ani și de 3,25% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Titlurile de stat pot fi cumpărate atât de la unităţile Trezoreriei Statului, cât şi de la unitățile Poștei Române.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Titlurile de stat sunt în formă dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat li se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moştenitori.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *