Update, ora 19:40

Poliția Argeș informează: „La data de 3 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în albia unui pârâu din localitatea Albeștii de Argeș și ar fi fost luată de ape.

Pentru salvarea femeii, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș și pompieri.

Femeia, care fusese extrasă din apă de un localnic, prezenta semne vitale. Echipajele medicale specializate au efectuat manevre de resuscitare și au transportat-o la spital. Din păcate, la scurt timp femeia a decedat.

Din primele verificări s-a stabilit că, în jurul orei 16:00, femeia, de 55 de ani, din Albeștii de Argeș, ar fi încercat să traverseze pe o punte improvizată pârâul Valea Povernii și ar fi căzut în apă, fiind salvată de un localnic la aproximativ 2 km în aval.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Update, ora 19:30

Din păcate, femeia a decedat.

Update, ora 17:00

Albeștii de Argeș: femeia (în vârstă de 55 de ani) luată de viitură și scoasă la mal de un localnic a fost resuscitată. Chiar acum este transportată la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Este, însă, în stare critică.

Update, ora 16:45

Femeii din Albeștii de Argeș i se fac în continuare manevre de resuscitare.

Update, ora 16:40

În Mihăești apa s-a retras din gospodăriile oamenilor. Nu a mai fost nevoie de intervenția pompierilor.

Update, ora 16:25 

Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Mioveni a ajuns în comuna Mihăești după ce au fost primite sesizări cu privire la inundarea mai multor gospodării din satul Drăghici.

Update, ora 16:20

Persoana luată de ape în Albeștii de Argeș este o femeie în vârstă de 55 de ani. A fost scoasă la mal de un localnic. Femeia este în stop cardio-respirator. Un echipaj SMURD îi efectuează manevrele de resuscitare. În sprijin se deplasează și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

Știrea inițială, ora 16:15 

Ploile abundente de astăzi provoacă primele probleme în județul Argeș.

În comuna Poienarii de Muscel, satul Jugur, două gospodării au fost inundate după ce debitul pe un pârâu a crescut într-un timp scurt.

O altă sesizare de inundare a unei locuințe vine din comuna Stoenești. De asemenea, ca urmare a ploilor a fost inundat un beci al unei case din comuna Boteni.

La toate aceste cazuri intervin echipaje de pompieri și ale serviciilor voluntare locale pentru situații de urgență.

Și mai grav, o persoană a fost luată de apele învolburate în comuna Albeștii de Argeș, satul Albeștii Ungureni.

Amintim că întreg județul Argeș se află sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale (aici subiectul pe larg). Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *