Update, ora 16:55

Proiectul a fost respins.

Update, ora 16:45

Invocând regulamentul CL, Sorin Apostoliceanu a dat-o afară din sala de ședință pe colega sa de partid Ana Stan.

Știrea inițială, ora 16:40

Consiliul Local dezbate chiar acum proiectul inițiat de o parte dintre liberalii din CL pentru acordarea în Pitești a unui stimulent financiar de 2.500 de lei la nașterea fiecărui copil. Potrivit proiectului, finanțarea ar fi asigurată de la bugetul local. Secretarul general al Primăriei, Andrei-Cătălin Călugăru, a anunțat că nu va da aviz de legalitate dacă proiectul va fi aprobat.

Invocând acest aviz negativ, Ana Stan, deși colegă de partid cu inițiatorii, i-a acuzat pe aceștia din urmă de necunoaștere a legii și de populism. Președinte de ședință, liberalul Sorin Apostoliceanu, unul dintre inițiatori, a încercat să o pună la punct pe Ana Stan, atrăgându-i atenția că îi va da avertisment. Polemica s-a ținut pe un ton ridicat.

Ana Stan, dar și viceprimarul liberal Gelu Tofan (care a anunțat că se va abține de la vot) sunt propuși pentru sancționare în PNL Pitești, ședința în care va fi decisă soarta lor politică urmând să aibă loc în această seară. Conducerea PNL Pitești le reproșează abateri disciplinare, în special coabitarea cu primarul pesedist Cristian Gentea în detrimentul poziției partidului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *