De când cu măsurile anti-COVID, aglomerația este regulă la centrele de încasare din Pitești a taxelor și a impozitelor locale. Oamenii așteaptă afară, cu zecile, să le vină rândul la plată, după ce își iau bonul de ordine.
Pe ploaie sau frig, contribuabilii sunt nevoiți să aștepte o oră sau poate mai mult până când sunt anunțați că pot intra să își achite dările către Primărie (impozitele pentru locuință, terenuri și mașină și, mai nou, taxa de salubrizare).
Aglomerație este și astăzi, după cum puteți vedea în fotografiile făcute în urmă cu puțin timp în fața centrului de încasare de pe strada Victoriei, de vis-a-vis de sediul Primăriei Pitești.
Primăria le reamintește piteștenilor că au posibilitatea să își achite online taxele și impozitele locale.
Pentru plata cu anticipație pe întreg anul până pe 31 martie 2021, contribuabilii-persoane fizice beneficiază de o reducere de 10%.