Astăzi, 4 ianuarie 2021, au fost livrate 80 de doze de vaccin la centrul fix de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” din Pitești.

Condusă de dr. Larisa Leoveanu, campania de vaccinare anti-COVID de la Spitalul Militar a început cu vaccinarea personalului sanitar propriu și va continua cu vaccinarea personalului medical de la unitățile militare arondate. Persoanele vaccinate nu au avut reacții adverse în urma administrării vaccinului.

Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Militar Pitești are trei cabinete de vaccinare. „Activitatea centrului este foarte bine organizată, în baza unor proceduri de lucru specifice. Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, pentru evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, procesul de vaccinare a fost realizat în baza unei planificări. Spitalul nostru deține dispozitivele și infrastructura necesare păstrării vaccinului în condiții optime și personal instruit în acest sens”, informează conducerea unității medicale.

Amintim că în județul Argeș primele cadre medicale s-au vaccinat anti-COVID – pe 31 decembrie 2020 – la Spitalul Județean de Urgență Pitești și la Spitalul Municipal Câmpulung (aici amănunte). (Sursă foto: Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” din Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *