Un tânăr kinetoterapeut de la Muntenia Hospital (Nord Muntenia Hospital) din Pitești, Petre Alin Neacșu, a fost găsit astăzi spânzurat (s-ar fi sinucis) în incinta unității medicale, în biroul său. Avea 30 de ani.

IPJ Argeș comunică: ”În urma informațiilor (…) referitoare la un bărbat decedat la o unitate medicală privată din Pitești, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În ziua de 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat în incinta unei unități medicale private din Pitești.

Pentru primele verificări, la fața locului au intervenit polițiștii de la Secția 1 Poliție Pitești, urmând ca cercetările să fie efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează să fie întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Pentru stabilirea cauzei decesului va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale”.

Cel puțin până la această oră, nu se știe de ce și-ar fi pus capăt zilelor kinetoterapeutul Petre Alin Neacșu.

Petre Alin Neacșu era tatăl unui copil (un băiețel).

Potrivit informațiilor oficiale de pe site-ul spitalului, Petre Alin Neacșu lucra cu contract de colaborare la Muntenia Hospital, Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Experiență profesională

-decembrie 2017 – prezent, kinetoterapeut (cu contract de colaborare) la Muntenia Hospital, Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie;

-decembrie 2014 – decembrie 2017, kinetoterapeut (angajat) la Muntenia Hospital, Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie;

-voluntariat în cadrul unui cabinet individual din Pitești, în perioada 08.2014- 12.2014;

-voluntariat la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Secția Ortopedie, în perioada 16.04.2014-16.07.2014;

-voluntariat la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Secția ATI, în perioada 10.01.2014-10.04.2014.

Cursuri de perfecționare

-certificat de participare la cursul ”Aplicații ale imagisticii în recuperare”;

-noiembrie 2016, București – stagiu de perfecționare în bandajarea neuromusculară (medical taping concept), cu titlul de specialist în medical taping oferit de Physio Sport Therapy Academy.

Menţiuni speciale

-membru al Asociației Profesionale a Fizioterapeuților ”Muntenia” din București, asociație membră a Federației Române a Asociațiilor de Fizioterapie;

-autorizație de liberă practică, eliberată de Ministerul Sănătății;

-diplomă de participare la Conferința Internațională de Fizioterapie desfășurată pe 25 noiembrie 2017 în București;

-certificat de calificare profesională ca instructor sportiv.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *