„Am să propun în Parlament o lege pentru bunicii care au grijă de nepoţii lor”, afirmă Virgil Baciu, candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.
„În bătăliile politice, atunci când vii cu propuneri concrete de a ajuta populaţia să ducă un trai mai bun, adversarii te cataloghează ca fiind populist, ca şi cum a ţine cu oamenii este un lucru rău. Termenul de populist este folosit de multe ori aproape ca o înjurătură, ca un lucru profund negativ, ceea ce nu e chiar aşa. A fi populist peste măsură este rău, într-adevăr, dar a încerca să le asiguri un trai mai bun oamenilor ar trebui să fie scopul oricărui politician. Al meu cu siguranţă este.
Unul dintre proiectele mele îi vizează pe bunici şi nepoţii lor. Sunt copii care petrec mai mult timp cu bunicii decât cu părinţii din diverse motive, astfel că, după ce că şi aşa au o pensie mică, aceşti bunici trebuie să mai rupă din ea şi pentru a le cumpăra câte ceva nepoţilor.
Drept urmare, consider că aceşti bunici trebuie ajutaţi suplimentar, pentru că nu este deloc uşor să te descurci dintr-o pensie minimă și să îţi ajuţi şi nepoţii. Eu propun ca fiecare familie de bunici ai căror nepoţi stau la ei mai mult de două zile pe săptămână să primească de la stat o indemnizaţie de 100 de lei lunar”, propune Virgil Baciu, candidat independent pentru Camera Deputaților.
„Această sumă se poate acorda fie în bani, fie ca tichete speciale prin intermediul cărora să se poată achiziţiona alimente sau medicamente, ridicând astfel presiunea de pe bugetul limitat al bunicilor. Fiecare dintre noi am petrecut mult timp în copilărie la bunici şi poate cele mai frumoase amintiri provin de acolo. Aşa că prin acest gest vor avea de câştigat şi copiii, şi bunicii: primii vor căpăta amintiri frumoase pe viaţă, iar ceilalţi vor avea aproape cele mai dragi persoane.
Aceste lucruri nu le promit doar aşa, pentru a fi spuse în campanie. Eu, cât am fost primar în comuna Corbi, am implementat proiecte sociale care s-au dovedit de mare ajutor. Am oferit bani pentru fiecare nou-născut în comună, am premiat copiii care merg la şcoală în mod regulat. Aceste lucruri există şi funcţionează în Corbi şi sunt convins că pot funcţiona şi la nivel național.
Bani există, ei trebuie doar gestionaţi corect”, spune Virgil Baciu, singurul candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.
Comandat de: candidatul independent Virgil Baciu. Realizat de: Codunas Paul-Mihail PFA. Cod unic de identificare mandatar financiar: 2207/03.11.2020.