Sâmbătă, 19 februarie, 8 polițiști din județul Vâlcea vor ajuta în Argeș la examinarea candidaților la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto. Cei 8 vor veni în Pitești în urma unei colaborări între prefecturile celor două județe. În total, sâmbătă vor fi în teren 13 examinatori.

„Măsura a fost luată ca să reducem timpul de așteptare pentru testare. Facem demersuri și pentru alte măsuri care au același scop: reducerea perioadei de programare în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere. Le vom anunța pe măsură ce se vor materializa”, ne-a informat cu puțin timp în urmă prefectul județului Argeș, Radu Perianu.

Amintim că și la mijlocul lunii trecute 8 polițiști din Vâlcea, în baza aceleiași colaborări, au ajutat în Argeș la examinarea practică a candidaților pentru obținerea permisului de conducere auto. Precizăm că măsura este ca urmare a deficitului de personal de la Serviciul Permise Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *