„Voinţa poporului trebuie respectată! Susţin reducerea numărului de parlamentari la 300”, afirmă Virgil Baciu, candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.

„În anul 2009, poporul s-a exprimat într-un referendum în favoarea reducerii numărului de parlamentari la doar 300 (nu 465 cum încă sunt şi azi), însă acest vot dat de cetăţeni a fost ignorat şi continuă să fie ignorat chiar şi în zilele noastre, partidele mari băgând sub preş dorinţa oamenilor în favoarea intereselor de gaşcă. Cum să accepte ei reducerea numărului de parlamentari când găştile lor sunt atât de numeroase?”, declară Virgil Baciu, candidat independent pentru Camera Deputaților.

„Ei bine, eu nu am uitat că a existat un astfel de referendum şi dorinţa poporului a fost una cât se poate de clară: să se reducă numărul de parlamentari la 300, dar să se păstreze bicameralismul, pentru a se putea face reducerea fără a fi necesară modificarea Constituţiei, care ar implica nişte complicaţii mult mai mari.

Tot timpul am fost pentru respectarea dorinţei cetăţenilor şi pentru respectarea legilor. Cum bugetul pentru Educaţie trebuie să crească procentual de la an la an până la cifra de 6% din PIB aşa cum scrie în lege, la fel voi milita ca referendumul în care oamenii şi-au exprimat dorinţa de a se reduce numărul de parlamentari la 300 să fie pus în practică. Sigur că o astfel de schimbare nu se poate produce peste noapte, dar măcar să facem demersurile necesare ca la alegerile de peste 4 ani sau 8 ani să se respecte votul dat de cetăţeni”, solicită Virgil Baciu, candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.

Comandat de: candidatul independent Virgil Baciu. Realizat de: Codunas Paul-Mihail PFA. Cod unic de identificare mandatar financiar: 2207/03.11.2020.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihaela Grigorescu
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *