A scăzut ușor rata șomajului. Rata șomajului înregistrată în România în septembrie 2020 a fost de 5,2%, cu 0,1 puncte procentuale mai mică față de luna precedentă (5,3%).

Potrivit Institutului Național de Statistică, rata șomajului la bărbați a fost cu 1,1% mai mare decât la femei.

La categoria persoanelor adulte (25-74 de ani), rata șomajului s-a ridicat la 4,1% (4,3% la bărbați și 3,8% la femei). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 de ani a reprezentat 72,9% din total.

Pe fondul reluării treptate a activităților, prin relaxarea eşalonată a restricţiilor impuse populaţiei ȋn contextul pandemiei de Covid-19, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 de ani) s-a redus în septembrie 2020 la 471.000 de persoane, față de 479.000 în august anul acesta, deși a rămas peste valoarea înregistrată în aceeași lună a anului precedent (368.000 de persoane).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *