Nu știu dacă voi reuși să enumăr 10 chestii pe care, în opinia mea, ar trebui să le aibă Piteștiul. Adică nu sunt eu ăla care să dea indicații administrației locale ce ar trebui să mai facă, pe lângă chestiile pe care ei le vor face și de care noi n-avem habar și pe lângă asta nici nu suntem siguri că ne trebuiesc. Dar, hai să lăsăm autoritățile să-și facă treaba și noi să trecem la ale noastre. Să începem cu… începutul:

1.Aleea celebrităților

Am mai scris despre acest proiect, pe care îl solicităm încă din 2017. Nici până acum nu am primit răspuns că se studiază propunerea, că se va face, că „lasă-mă, domnule, în pace cu prostiile tale!”. Nimic! I-am surprins de nu ne bagă în seamă? Le e necaz că nu au venit ei cu ideea? Păi, asta se poate rezolva, renunțăm noi la ea și și-o arogă ei. Pe noi ne interesează doar să se facă, să putem să-i amintim, să-i imortalizăm pe cei care au făcut orașul nostru celebru: pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna, actorul Sebastian Papaiani,  scriitorul Alesandru Bogdan-Pitești, compozitorul Nicolae Brânzeu sau criticul și traducătorul Ion Trivale.

Sunt sigur că mulți dintre voi nici n-ați auzit de unii dintre ei! Dacă nu facem ceva, vor fi uitați definitiv. Cred că și internetul îi va uita în timp.

2.Statuia lui Cornel Chiriac

Ei, aici am avut multe de spus și de scris. Nu știu ce-aș mai putea adăuga pentru a reuși să-l imortalizăm pe cel care ne-a deschis mințile prin muzica pe care ne-a oferit-o ca să putem să ne revoltăm împotriva celei mai odioase dictaturi din Europa, dictatura comunistă.

Așteptăm doar o simplă aprobare pentru proiectul nostru. Un singur cuvânt „Da!” pe care-l așteptăm de 34 de ani. M-aș bucura ca, în viața asta, s-o pot face! Dacă nu, domnilor, după ce nu voi mai fi, vă asigur că mă voi transforma într-o fantomă și o să vă bântui până când o veți face! Și pe banii voștri! Buuhuuhuu!

3.Grădina botanică

Nu știu dacă ați mai auzit de proiectul acesta. Eu l-am propus prin anul 2000, când eram consilier local. Atunci am avut câteva inițiative, printre care și Grădina botanică din Ștrand. Bineînțeles că nu m-a luat nimeni în seamă. Primarul de atunci era ocupat să dea nume basarabene străzilor din Pitești. Dintre toate inițiativele mele, m-am ales doar cu semaforul de pe strada Dumbravei, care este util, nu?

În fine, poate s-o găsi cineva care să-mi susțină proiectul și, dacă reușește, declar prin prezenta că nu am nicio pretenție pentru drepturi de autor.

4.Delta Argeșului

Voi ați fost în Prundu la podul spre strada Sticlelor? Sunt sigur că mulți ați făcut-o, acum că s-a construit Argeș Mall. Noroc cu acest complex comercial, pentru că așa a fost băgată în seamă și acea parte mizerabilă a Piteștiului.

V-am mai spus că în Pitești există două familii care investesc în cultură: una este familia Badea, iar celalată… o știți voi prea bine. Bine, la alte dimensiuni, dar sufletul celor două sunt chiar pentru cultură. Așa că domnul Badea, acolo, și-a arătat dorința de modernizare a orașului, pe care vă asigur că majoritatea dintre noi o visăm.

Dar să revenim la delta noastră. Închideți ochii și închipuiți-vă cum ar fi ca acolo să fie curat, cu multă papură și stufăriș printre care să cuibărească rațele și becațele, pe lacul existent să plutească lebede și cormorani, stârcii să-și etaleze picioarele subțiri și, de ce nu?, și celebrele Flamingo, cufundacii să se scufunde în poziții caraghioase cu fundul în sus, bărci plutind trase la rame de îndrăgostiți care așteaptă să-i facă o cerere în căsătorie partenerei sau chiar și partenerului (deh, suntem în UE, se poartă, nu?), mici amabaracațiuni cu motor cu plecare la ore fixe care să facă legătura între Argeș Mall și vechiul mall. Pe mal să fie montate o mulțime de ocheane, pe care ornitologii amatori să-și facă pasiunea. Nu-i așa că ar fi frumos?

5.Autobuz supraetajat

În articolul precedent am enumerat 10 obiective de vizitat în Pitești. Nu credeți că ar fi necesar un autobuz etajat? Un hop on, hop off, așa cum este și în alte orașe? Ce bun ar fi unul pe canicula asta, nu?

6.Lac Trivale

Este păcat, pentru că avem un lac, pardon, un loc unde a fost un lac, lăsat în paragină încă de pe vremea lui Zamfir. Siguri știți despre ce este vorba! Lacul de la Grota din Trivale. Acolo să se pună câteva bărcuțe care să se plimbe pe lac, poate și o hidrobicicletă. Ce, numai Ștrandul să aibă? Trivale de ce n-ar avea?! Mai ales că sunt atâtea de făcut acolo! Încă o atracție ar dăuna?

Iarna, tot acolo, să se monteze un patinoar, nu gluma aia de mai încolo pe care toți care ajung în zonă își aruncă gunoaiele.

Iar dacă nu puteți, de ce nu concesionați lacul unei firme private? Sunt sigur că ar găsi loc și pentru un restaurant… pe lac.

7.Derdeluș

Și pentru că am ajuns în Trivale, hai să facem și un derdeluș! Ce dacă nu mai e zăpadă? Poate că o să fie! Iar dacă n-o să ningă, facem din el un urcuș pentru amatorii de montanbike. Mamă, ce distracție ar fi!

8.Limitarea accesului auto pe străzile adiacente Pădurii Trivale

Pentru că se vrea ca Pădurea Trivale să fie pădure-parc, ar trebui să se facă totul pentru a-i consolida încadrarea. Iar pentru asta, în primul rând, ar trebui să se limiteze accesul autoturismelor pe străzile care merg spre pădure. De ce? Pentru că mulți dintre piteștenii care vor să se plimbe în pădure o fac în mașină, iar nu pe jos sau cu bicicletele. Trec în fugă, claxonează după „gagici”, își pun manele la radio, bagă încă o gonetă și gata plimbarea! Iar cei care vor să vină să se plimbe pe jos sau cu bicicleta n-au loc de plimbăreții motorizați.

Mai aveam două chestii de propus, dar vă las pe voi s-o faceți. Sunt sigur că veți veni cu idei senzaționale. Trebuie subliniat că orașul este doar al nostru și nu al celor care sunt aleși o dată la patru ani. Noi trebuie să le arătăm cum ne place să arate și nu să-i lăsăm doar pe ei să facă ce vor sau să nu facă, iar orașul în care trăim să arate ca unul oarecare. Nimeni nu dorește să fie un oraș cu moț, dar când ne plimbăm prin el să ne fie drag s-o facem și să ne minunăm mereu: „Ia uite ce au făcut ăștia aici! Mamă, ce mișto! Asta când a mai apărut? Da, era cazul, este foarte utilă! Hai că la asta nu m-am gândit! Este extraordinar!”.

Cam așa ar trebui să fie punctate surprizele pe care le vom avea când vom vedea noutăți în oraș. Și nu doar să se schimbe pavele, să se pună pubele noi, să se dea nume la străzi care nu au nicio legătură cu Piteștiul, să se pună doar vopseaua pe chestii care nu au nicio utilitate, să… Poate că ar fi bine să se uite și în grădinile celorlalți edili, poate găsesc ceva care merge și la noi. Și nu este nicio rușine. Se știe că plagiatul la noi face parte din  normalitate…

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Gabriel Cazan
Mai multe în Opinii

Un comentariu

  1. Culturatila

    18-07-2024, 16:45 la 16:45

    Lacul Trivale a fost inchis datorita tantarilor care atacau furibund locuitorii cartierului Trivale. Fara plase de tantari nu se putea trai pe timp de vara. Deci hotararea a fost sa fie secat. Oricum era o apa murdara plina de dejectii ale animalelor ce traiau in ceea ce mai ramasese din Papucesti.
    Gradina botanica?! Nu are sens unde spui. Avem Piramida creata de dr. Marioara Godeanu, şefa unui colectiv de cercetare la Institutul Central de Biologie, si acolo ar fi bine sa fie infiintat ceva. Piramida refacuta ca teren e ca…lau.
    Cu supraetajatul! doar un autobuz nu ajunge si la ce trafic este nici nu ai sa vezi calatori. sunt scumpe si o achizitie a 4-5 supaetajate e absolut hilara. Il vrei pe Gentea dupa Pendiuc?

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *