Update (ora 14:30): Reprezentanți ai protestatarilor au fost primiți de prefectul Emanuel Soare. „Am avut o discuție cu câțiva reprezentanți ai celor care au participat la protestul de astăzi.

Am discutat despre nemulțumirile dumnealor cu privire la aplicarea măsurilor restrictive din domeniul HoReCa și al sălilor de jocuri. Au evidențiat faptul că veniturile pe care le vor avea în urma aplicării măsurilor privind șomajul tehnic nu le vor permite să își mai acopere cheltuielile și toate consecințele ce decurg de aici.

Au evidențiat faptul că este posibil ca infectarea cu SARS-CoV-2 să se realizeze mult mai intens în supermarketuri sau autobuze, decât în domeniile pe care le reprezintă dumnealor.

De asemenea, au evidențiat ideea necesității impunerii altor măsuri restrictive și în alte domenii, inclusiv pe cea a carantinării.

Nu poate fi extrasă o concluzie din astfel de manifestări de protest, din păcate. Legea este stabilită la nivel național. Din păcate, au nevoie de un țap ispășitor, iar prefectul este prima alegere. I-am asigurat de deschiderea și înțelegerea mea și le-am dat datele de contact pentru a rămâne în legătură permanentă și pentru eventuale petiții pe care ar mai dori să le facă în perioada următoare”, afirmă prefectul Soare.

(Ora 12:10) Zeci de persoane participă la această oră la un protest în fața Instituției Prefectului Argeș, în Piața „Vasile Milea” din centrul Piteștiului. Protestatarii (angajați și patroni din HoReCa și industria jocurilor de noroc) scandează „Vrem să muncim!” și „Nu vrem șomaj!”. Protestul este autorizat.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *