Update, 8 aprilie 2026, ora 18:30
Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Argeș, a fost trimis în judecată de DNA Pitești în dosarul achiziției de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș de locuințe destinate persoanelor vulnerabile.
În același dosar au mai fost trimise în judecată și Tatiana Eftime, director general al DGASPC Argeș, și Adela Gogoașe, director general adjunct la aceeași instituție (Direcția proiecte, adopții și secretariat comisii). DGASPC este subordonată CJ.
Cauza va fi judecată la Tribunalul Argeș.
DNA informează: ”DNA Pitești a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
EFTIME TATIANA, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
NICOLAESCU MARIUS-FLORINEL, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
GOGOAȘE ADELA, director general adjunct al DGASPC Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
NEAGU ADRIAN, la data faptelor arhitect-șef al orașului Ștefănești și membru al comisiei de recepție, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual în formă continuată, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată;
SC BEST OIL SORAMA SRL și B.P.S., administrator al societății respective, fiecare pentru săvîrșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
SC NEW CONSULTING DESIGN SRL și N.I., reprezentanta respectivei societăți comerciale, fiecare pentru săvîrșirea a trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
(…) Începând cu luna ianuarie 2023, în contextul realizării proiectelor ”Locuințe protejate – siguranță și îngrijire Argeș” și ”Centru Respiro pentru persoane adulte cu dizabilități”, care vizau achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a 5 clădiri destinate persoanelor vulnerabile, inculpații Eftime Tatiana, Nicolaescu Marius-Florinel și Gogoașe Adela, în calitățile anterior menționate, ar fi comunicat inculpatului B.P.S., administrator al SC BEST OIL SORAMA SRL, mai multe informații nedestinate publicității obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la specificațiile tehnice ale viitoarelor imobile care urmau să fie achiziționate, prețul care va fi oferit pentru fiecare imobil, perioada în care urmau să fie făcute achizițiile (în cursul anului 2023), modalitatea de achiziție.
În aceste condiții, între B.P.S., pe de o parte, și funcționarii publici Eftime Tatiana, Gogoașe Adela și Nicolaescu Marius-Florinel, pe de altă parte, ar fi intervenit o ”înțelegere” conform căreia B.P.S. urma să realizeze un număr de 5 construcții de tip case de locuit în orașul Ștefănești (Argeș), conform specificațiilor primite de la ultimii trei, case care urmau să fie achiziționate de DGASPC Argeș în cursul anului 2023 la prețul de 140.000 de euro/imobil.
În acest sens, fiecare dintre cei 4 inculpați ar fi desfășurat activități menite să creeze aparența îndeplinirii procedurilor de achiziție publică pe care le derula DGASPC Argeș.
Pe de o parte, cei 3 funcționari publici ar fi acționat, în perioada ianuarie-iunie 2023, pentru crearea unui aparent cadru legal care să acopere înțelegerea infracțională, inclusiv prin aprobarea unei proceduri de achiziție din care s-ar fi eliminat aspectele legate de folosirea obligatorie a serviciilor unui expert acreditat ANEVAR, întrucât exista riscul ca expertul să stabilească faptul că prețul cerut de vânzător este mai mare decât prețul pieței.
În contextul menționat mai sus, în baza unor proceduri controlate de inculpata Eftime Tatiana, cu sprijinul inculpaților Gogoașe Adela și Nicolaescu Marius-Florinel, DGASPC Argeș ar fi achiziționat la data de 29 august 2023 de la SC BEST OIL SORAMA SRL, cu încălcarea prevederilor legale și la prețuri supraevaluate, un număr de 5 clădiri destinate persoanelor vulnerabile, în condițiile în care acestea nu erau finalizate și nu erau racordate la rețelele de apă, gaze și canalizare.
La rândul său, pentru a obține de la Primăria orașului Ștefănești actele necesare realizării celor 5 imobile pentru care primise ”comandă” de la reprezentații DGASPC Argeș și Consiliului Județean Argeș, inculpatul B.P.S. ar fi apelat la serviciile societății SC NEW CONSULTING DESIGN SRL, specializată în proiectarea de construcții, care era administrată, la acel moment, de inculpata N.I., soția lui Neagu Adrian, arhitect-șef al orașului Ștefănești, căreia i-a transmis informațiile nepublice pentru a fi folosite în documentele care urmau să facă parte din proiectele tehnice necesare obținerii autorizațiilor de construire.
Pentru ca procedura administrativă necesară obținerii autorizaților de construcție a celor 5 imobile ”comandate” să fie îndeplinită, inculpata N.I., în calitate de reprezentant al societății SC NEW CONSULTING DESIGN SRL, ar fi falsificat mai multe înscrisuri, în numele arhitectului și al proiectantului imobilelor respective, aceste înscrisuri fiind încredințate reprezentantului societății SC BEST OIL SORAMA SRL, inculpatul B.P.S., pentru a le folosi/depune la Primăria orașului Ștefănești.
În activitatea de recepție a celor 5 locuințe, inculpatul Neagu Adrian, ca reprezentant al autorității locale emitente a autorizațiilor de construire, ar fi analizat documentația întocmită de societatea SC NEW CONSULTING DESIGN SRL, entitate controlată de soția sa, și ar fi atestat în procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor aspecte care nu corespundeau realității, respectiv faptul că la data de 29 iunie 2023 erau îndeplinite condițiile legale pentru admiterea recepției.
Ca urmare a acestor operațiuni ilicite derulate, în condițiile în care procedura de achiziție ar fi fost viciată, nu ar fi fost îndeplinite condițiile de achiziție a celor 5 imobile, iar parte dintre imobilele vândute erau supraevaluate în raport de prețurile de pe piața imobiliară, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna DGASPC Argeș estimat la 316.000 de lei (reprezentând diferența dintre prețul încasat și valoarea de piață la data tranzacției pentru cele 5 imobile), iar pe de altă parte s-ar fi obținut pentru societatea SC BEST OIL SORAMA SRL un folos necuvenit în sumă de 1.144.452 de lei (reprezentând diferența dintre prețul încasat și costul de producție pentru cele 5 imobile).
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii”.
Știrea inițială, 4 decembrie 2023, ora 14:05
Marius Nicolaescu (PSD), vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Argeș, este urmărit penal de DNA Pitești în dosarul achiziției de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș de locuințe destinate persoanelor vulnerabile.
DNA transmite: „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 916/VIII/3 din 07 septembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Nicolaescu Marius-Florinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;
-complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2022, în contextul realizării proiectelor „Locuințe protejate – siguranță și îngrijire Argeș”, „Centru de criză pentru persoane adulte cu dizabilități” și „Centru Respiro pentru persoane adulte cu dizabilități”, care vizau achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Argeș a unor locuințe destinate persoanelor vulnerabile, suspectul Nicolaescu Marius-Florinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi comunicat unor oameni de afaceri mai multe informații nedestinate publicității referitoare la:
-modul de compartimentare al viitoarelor imobile care urmau să fie achiziționate;
-prețul care va fi oferit pentru fiecare imobil;
-perioada în care urmau să fie făcute achizițiile (în cursul anului 2023);
-modalitatea de achiziție.
În contextul menționat mai sus, în cursul anului 2023, conducerea D.G.A.S.P.C. Argeș, beneficiind de ajutorul suspectului Nicolaescu Marius-Florinel, ar fi achiziționat de la o societate comercială administrată de una dintre persoanele cărora li se divulgaseră aceste informații, cu încălcarea prevederilor legale și la prețuri supraevaluate, un număr de cinci clădiri destinate persoanelor vulnerabile, în condițiile în care acestea nu erau finalizate și nu erau racordate la rețelele de apă, gaze și canalizare.
Prin aceste demersuri a fost cauzat un prejudiciu D.G.A.S.P.C. Argeș de până la 3.550.000 de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru societatea omului de afaceri, beneficiar al informațiilor nedestinate publicității.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Suspectului Nicolaescu Marius-Florinel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție”.
Amintim că în acest dosar, în luna septembrie, procurorii anticorupție au făcut percheziții la Consiliul Județean Argeș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Primăria Orașului Ștefănești (oraș în care sunt amplasate locuințele care fac obiectul dosarului). La timpul respectiv, directoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Tatiana Eftime, a fost dusă la audieri la DNA Pitești, cu o dubă a Jandarmeriei. Nu a fost reținută (aici amănunte).
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

