Secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești ar putea fi gata mai devreme decât termenul contractual. Există posibilitatea ca lucrările să se încheie la sfârșitul anului 2026, în condițiile în care termenul din contract este primăvara lui 2027. Vestea o dă Asociația Pro Infrastructură.

Potrivit sursei citate, sunt șanse mari să circulăm pe această secțiune încă din decembrie 2026, înainte de termenul prevăzut în contract, respectiv martie 2027.

Duminică, 19 mai 2024, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au fost pe șantierul secțiunii și au vizitat viitorul tunel rutier de sub Dealul Momaia (comuna Tigveni, județul Argeș).

 „Antreprenorul Porr a ajuns la 650 de metri excavați pe calea spre Curtea de Argeș și la 500 de metri pe sensul spre Sibiu.

S-a forat și prima galerie de legătură (pietonală), iar pe firul spre Curtea de Argeș urmează în scurt timp excavarea galeriei de trecere pentru vehicule din centrul tunelului.

În ciuda terenului foarte dificil, plin de nisip și argile, care necesită multă meticulozitate, atenție și pricepere din partea inginerilor Porr, lucrările înaintează bine. L-am întrebat pe ghidul nostru dacă se așteaptă ca a doua jumătate a excavației să fie mai ușoară și ne-a spus că sigur nu va fi.

(…) Lucrează nonstop, 24/24, 7 zile din 7, o echipă de experți din 11 țări, condusă de un inginer cu 40 de ani de experiență în execuția de tuneluri.

Sunt șanse bune să circulăm pe aici în decembrie 2026, puțin înainte de termenul contractual martie 2027”, spun reprezentanții Asociației Pro Infrastructură după ce duminică au vizitat șantierul.

După ce se vor finaliza lucrările, tunelul rutier de sub Dealul Momaia din Tigveni va avea denumirea oficială „Tunel Curtea de Argeș”.

Amintim că lucrările la secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș (în lungime de 9,6 kilometri) au început în vara anului 2023 și sunt programate, prin contract, să fie finalizate în primăvara lui 2027.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *