Secțiunea 4 Curtea de Argeș-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești ar urma să fie deschisă circulației luna viitoare (noiembrie 2026), mai devreme decât se stipula în contract. Vestea bună o dă senatorul USR de Argeș Narcis Mircescu. Acesta a fost astăzi pe șantierul Secțiunii 4.

”Astăzi, împreună cu o parte dintre membrii comisiei pentru transport din Senat, am fost în vizită pe Autostrada Sibiu-Pitești, Secțiunea 4 Curtea de Argeș-Tigveni, care, în mod normal, va fi dată în circulație în luna noiembrie, cu câteva luni înainte de termenul stabilit prin contract.

Marcăm un moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Tunelul Curtea de Argeș, parte a acestui lot de autostradă, cu o lungime de 1,35 de km, este primul tunel forat construit pe o autostradă din țara noastră.

Deși Secțiunea 4 este un sector scurt, de 9,86 de km, complexitatea lucrării a fost ridicată: 1,35 de km de tunel; 12 poduri și pasaje; 375.000 de mc de beton; 1,8 milioane de mc de pământ excavat; 120.000 de tone de asfalt; un nod rutier la Tigveni.

Sper ca obiceiul să se repete și pe loturile 2 și 3, astfel încât să circulăm, până la finalul anului 2030, între provinciile istorice doar pe autostradă”, a declarat senatorul USR de Argeș Narcis Mircescu după vizita de astăzi pe șantierul Secțiunii 4 Curtea de Argeș-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești.

Potrivit CNAIR, lucrările de drum pe cei 9,86 de km ai acestei secțiuni, construită de antreprenorul austriac Porr, sunt finalizate. Deschiderea circulației depinde acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia – AICI AMĂNUNTE.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *