Jandarmeria Argeș a prezentat cu puțin timp în urmă un bilanț al sesizărilor primite la 112 în ultimele două săptămâni cu privire la prezența urșilor în zone populate din județ.

Potrivit sursei citate, în ultimele două săptămâni, prezența unor urși a fost semnalată în 11 comune din Argeș și în orașul Topoloveni: ”În perioada analizată, jandarmii argeșeni au gestionat 21 de apeluri la SNUAU 112 care semnalau prezența urșilor în zone populate din comunele Albeștii de Muscel, Stoenești, Bughea de Sus, Corbi, Bascov, Micești, Valea Mare Pravăț, Arefu, Dâmbovicioara, Lunca Corbului și Sălătrucu și orașul Topoloveni”.

În patru dintre cazuri (în comunele Bughea de Sus, Micești, Valea Mare Pravăț și Lunca Corbului), urșii au intrat în gospodării și au ucis câteva oi. ”Doar în cazul a patru semnalări au fost produse pagube materiale (animale domestice), iar în majoritatea cazurilor urșii nu au mai fost găsiți la fața locului”, precizează Jandarmeria argeșeană. (Foto: Arhivă – cu titlu ilustrativ)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *