Fundația Conservation Carpathia continuă repopularea cu zimbri a Munților Făgăraș, pe suprafața județului Argeș, după 200 de ani de la dispariția lor de pe aceste teritorii.

La sfârșitul lunii trecute, alți doi zimbri (un mascul și o femelă) au fost aduși în Munții Făgăraș tocmai de la Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț.

„În următoarele săptămâni ei vor fi atent supravegheați în țarcul de carantină al primei zone de reintroducere, urmând să fie mutați apoi într-un țarc mai mare, de aclimatizare, unde vor sta peste iarnă, până la eliberarea din primăvară. Iar acesta este doar startul din această toamnă. Încă suntem în așteptarea unor noi exemplare”, informează fundația.

În cadrul proiectului LIFECarpathia, finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE și de Endangered Landscapes Programme, în toamna anului trecut au poposit în Munții Făgăraș primii zimbri după mai bine de 200 de ani de la dispariția lor din pădurile României. Zimbrii au venit dintr-o rezervație din Germania și din Munții Carpați din Polonia.

Ulterior carantinării lor, în primăvara acestui an Fundația Conservation Carpathia a pus în libertate primele 8 exemplare din programul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, în zona lacului Pecineagu.

O a doua zonă din Argeș pentru repopularea cu zimbri a munților Făgăraș este Lereștiul. (Sursă foto: Fundația Conservation Carpathia)

Distribuie
  • Urs salvat la Dragoslavele

    Jandarmii argeșeni au intervenit în această seară în comuna Dragoslavele pentru eliberarea…
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *