Update, 23 decembrie 2020, ora 16:45 

Proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare în județul Argeș – inclusiv în Pitești – a fost aprobat cu unanimitate de voturi în ședința în plen a Consiliului Local, ședință care este în desfășurare la această oră la sediul Filarmonicii.

Consilierii PNL – USR PLUS – care formează majoritatea în CL – au explicat că au votat favorabil pentru că, în condițiile în care proiectul ar fi picat, Piteștiul ar fi pierdut finanțarea. Liberalii și reprezentanții USR PLUS au criticat că proiectul nu a fost prezentat mai devreme (cu informații clare despre raportul costuri/beneficii) și au atras atenția că tarifele la apă și canalizare vor crește foarte mult în Pitești în următorii ani.

Aceștia au insistat ca la Apă Canal să fie realizat un audit extern. Primarul PSD Cristian Gentea a răspuns că astăzi a cerut realizarea acestui audit.

Amintim că la precedenta ședință a CL, consilierii PNL – USR PLUS au determinat retragerea proiectului, din motivele expuse mai sus.

Știrea inițială, 22 decembrie 2020, ora 09:00

Printr-un comunicat de presă transmis pe adresa redacției noastre în urmă cu puțin timp, grupul consilierilor locali piteșteni PNL – USR PLUS cere audit extern la SC Apă Canal 2000 SA, demisia directorului societății și schimbarea Consiliului de Administrație.

„În ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Pitești din data de 23.12.2020 se va lua în discuție, din nou, proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare în județul Argeș, în valoare de 180 de milioane de euro, proiect finanțat în proporție de 85% din fonduri nerambursabile, din care 89 de milioane de euro sunt destinați rețelei edilitare a municipiului Pitești.

Principala problemă a acestui proiect o reprezintă planul multianual de creștere a tarifelor la apă și canalizare, așa cum vechea conducere a Primăriei Pitești și actuala a SC Apă Canal 2000 SA s-au angajat prin Analiza Cost Beneficiu, parte integrantă a proiectului de finanțare, plan de mărire a tarifelor cu până la 60% în total pe perioada de 4 ani necesară implementării proiectului.

Conducerea societății Apă Canal 2000 SA a dat dovadă în mai multe rânduri, iar acum încep să apară în spațiul public dovezi ale unui management defectuos – și astfel, noi, grupul consilierilor locali PNL – USR PLUS, nu avem încredere că actuala conducere va duce la bun sfârșit implementarea acestui proiect.

Din aceste motive solicităm public domnului primar Cristian Gentea următoarele:

– asumarea de către primarul municipiului Pitești, în calitatea sa de fost membru AGA a SC Apă Canal 2000 SA, a majorării prețului începând cu anul 2024, când prețul per ansamblu al unui metru cub de apă și apă reziduală inclusiv TVA ar urma să ajungă la 11,94 de lei, cu promisiunea semnată că va găsi soluții ca prețul final să nu fie resimțit de populație în totalitate, mai ales de categoriile defavorizate cu venituri mici;

– audit extern la SC Apă Canal 2000 SA, care să ne arate cum sunt cheltuiți banii piteștenilor și care este situația tehnică actuală reală;

– demisia directorului de la SC Apă Canal 2000 SA (n.r. – Mihail Marinescu) și organizarea unui concurs transparent pentru ocuparea funcției;

– schimbarea Consiliului de Administrație al SC Apă Canal 2000 SA;

– transparentizarea și reorganizarea activității SC Apă Canal 2000 SA pe criterii de competență și profesionalism”, se arată în comunicatul de presă. (Foto: Sorin Apostoliceanu, liderul grupului PNL din Consiliul Local Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *