Update, ora 15:00

„Ministerul Sănătății precizează că pe teritoriul României nu a fost confirmată până în prezent noua variantă SARS-CoV-2 depistată în Marea Britanie.

O nouă tulpină se poate confirma numai prin secvențierea genomului viral de către institutele sau unitățile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR”, a comunicat Ministerul Sănătății.

Știrea inițială, ora 13:15 

Este posibil ca noua tulpină SARS-CoV-2 să fi ajuns și în România. Există suspiciuni că primul caz din România ar fi al unei persoane care ar fi revenit recent în țară din Marea Britanie și care se află internată la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

Pacientul a prezentat simptome specifice COVID-19. În urma testului RT-PCR efectuat, medicii au stabilit că este infectat. Suspiciunile sunt că vorbim despre o infecție cu noua tulpină.

Într-o declarație pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al Institutului, medicul primar de boli infecțioase Cătălin Apostolescu, precizează că rezultatele unor analize suplimentare vor arăta în perioada imediat următoare dacă suspiciunile se confirmă: „Într-adevăr, în laboratorul de genetică al Institutului două probe au avut rezultate la reacția de amplificare diferite față de cele pe care le știam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvențierea și să vedem dacă, într-adevăr, se confirmă noua tulpină a virusului. 100% nu avem această certitudine”. Cătălin Apostolescu nu a oferit amănunte despre acest caz.

Potrivit specialiștilor, noua tulpină, descoperită în Marea Britanie, este cu 70% mai contagioasă decât varianta cunoscută până acum. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *