Update, 25 martie 2021, ora 16:15

Proiectul a fost aprobat în ședința ordinară în plen de astăzi, 25 martie 2021, a Consiliului Local Pitești.

Update, 23 martie 2021, ora 09:00

Proiectul de hotărâre pentru aprobarea PUD-ului va fi supus dezbaterii și votului în ședința ordinară în plen din 25 martie 2021 a Consiliului Local Pitești.

Știrea inițială, 2 februarie 2021, ora 15:10

Pe un teren intravilan de 1.667 de mp de pe strada Digului, nr. 52, din Pitești, ar urma să fie construite un restaurant, o piscină exterioară și o terasă pentru organizarea de evenimente private. Construcția va avea un regim de înălțime P+1E+2 parțial (maximum 12 metri), potrivit anunțului pentru elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pus în dezbatere publică de Primăria Pitești.

Terenul, în prezent arabil și liber de construcții, este situat în zona Ramada Events și a falezei râului Argeș, având acces auto și pietonal dinspre strada Digului (stradă care leagă zona respectivă de intersecția Podul Viilor-Petrom).

Restaurantul va avea o capacitate totală de 70 de locuri.

Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) va trebui să obțină avizul Consiliului Local Pitești. Ulterior avizării, propunerile din PUD vor sta la baza următoarelor faze de proiectare (Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire și Proiectul Tehnic).

Din rațiuni de protecție a datelor cu caracter personal, Primăria nu precizează numele investitorului care va construi noul complex. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *