Porr Construct a primit marți, 30 ianuarie 2024, autorizația pentru construirea nodului rutier de la Tigveni, în județul Argeș.

Acest nod rutier va face conexiunea secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești cu secțiunea 3 Tigveni-Cornetu (județul Vâlcea) și DN 73 Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea.

„Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru Autostrada Sibiu-Pitești secțiunea 4 Curtea de Argeș-Tigveni km 81+900 – km 91+761 – etapa a-II-a.

Amplasamentul lucrărilor care se supun autorizării se află pe teritoriile administrative ale comunei Tigveni și municipiului Curtea de Argeș,
obiectivul de investiții făcând parte din rețeaua rutieră TEN-T.

Lucrări de autostradă; nod Tigveni; relocare rețea rutieră existentă; lucrări de scurgere a apelor; lucrări de consolidări; lucrări hidrotehnice; relocarea rețelelor existente (apă-canal, electrice de medie/joasă tensiune, transport gaz, telecomunicații); lucrări pentru protecția mediului”, se arată în autorizația de construire a nodului rutier de la Tigveni.

Amintim că pe secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș lucrează firma austriacă Porr Construct. Secțiunea, cu o lungime de 9,86 de kilometri, va avea 12 poduri și pasaje și un tunel de 1.350 de metri pe sub Dealul Momaia (aici amănunte).

Potrivit contractului, secțiunea 4 ar trebui finalizată în anul 2027, perioada de execuție fiind de 44 de luni. Lucrările au început în primăvara anului 2023. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *