Update, 7 martie 2022, ora 12:40

Municipalitatea și proprietarii terenului din Bradu (satul Geamăna) au bătut palma în privința prețului de cumpărare de către Primărie a suprafeței de 64 de mp pentru amenajarea viitorului sens giratoriu din zona Târgului Săptămânal Pitești.

Proprietarii au cerut 230 de euro pe mp, iar comisia de negociere din partea municipalității a oferit 203 euro pe mp. În cele din urmă, proprietarii terenului au acceptat oferta comisiei. Prin urmare, Primăria ar urma să cumpere terenul de 64 de mp din Geamăna cu 13.000 de euro (în loc de 15.600 de euro, la cât fusese evaluat inițial).

Comisia de negociere din partea municipalității a fost alcătuită din consilierii locali Sorin Apostoliceanu (PNL), Radu Bănică (PSD) și Virgil-Dumitru Chivu (USR) și Ana Rădulescu (director la Administrația Domeniului Public Pitești) și Cristi Viorel Sandu (inspector la Biroul de Cadastru și Evidență Patrimoniu). Acesta din urmă a lipsit, însă, de la negocieri, invocând că este în concediu de odihnă.

Proiectul de hotărâre cu prețul final va fi supus dezbaterii și votului în ședința extraordinară de joi, 10 martie, a Consiliului Local Pitești.

Știrea inițială, 23 februarie 2022, ora 11:40

Despre amenajarea unui sens giratoriu în zona Târgului Săptămânal Pitești oficialii Primăriei vorbesc de ani de zile. Materializarea proiectului întârzie, aflându-se încă în faza procedurilor birocratice.

În ședința sa de joi, 24 februarie, Consiliul Local Pitești ar urma să adopte o hotărâre pentru cumpărarea de la o familie din comuna Bradu a unui teren intravilan de 64 de mp, necesar pentru realizarea sensului giratoriu.

Valoarea de piață a terenului, teren situat pe strada Principală, nr. 2, din satul Geamăna, a fost stabilită de un „evaluator autorizat”, conform Primăriei, la 15.600 de euro (echivalentul a 77.150 de lei fără TVA).

Tot în ședința de mâine va fi votată comisia care va negocia din partea municipalității piteștene, cu proprietarii din Bradu, prețul de vânzare-cumpărare al terenului. „Comisia va negocia prețul de cumpărare al terenului cu proprietarii acestuia, preț care nu poate depăși valoarea determinată potrivit raportului de evaluare”, se arată în proiectul de hotărâre:

Amintim că viitorul sens giratoriu ar urma să coste nu mai puțin de 848.000 de lei, deviz aprobat de Consiliul Local în toamna anului trecut (aici subiectul pe larg).

Sensul giratoriu va fi amenajat în zona adiacentă intersecţiei străzii Calea Craiovei cu DJ 659 şi DN 65, în zona Târgului Săptămânal (către comuna Bradu).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *