În perioada 7-18 martie, ISU Argeș recrutează și selectează candidați pentru sesiunea martie-mai 2022 a concursului de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Borlești.

Număr de locuri disponibile:

-subofițer de pompieri și protecție civilă – 275 de locuri;

-maistru militar auto – 25 de locuri.

Calendarul admiterii:

-07.03.2022 – 18.03.2022, ora 14:00 – înscriere;

-22.02.2022 – data până la care va fi făcută evaluarea psihologică;

-27.03.2022, ora 14:00 – termenul pentru depunerea documentelor necesare în dosarul de recrutare;

-31.03.2022 – 06.04.2022 – evaluarea performanțelor fizice;

-09.04.2022 – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;

-18.04.2022 – 20.05.2022 – examinarea medicală a candidaților care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale;

-27.05.2022 – afișarea rezultatelor finale.

„Recrutarea se realizează în raport cu domiciliul sau reședința înscrisă în cartea de identitate a candidatului”, precizează ISU Argeș.

Detalii despre această sesiune de admitere, inclusiv tematica și bibliografia, vor fi disponibile pe site-ul Ministerului de Interne, AICI, dar și pe site-urile inspectoratelor generale și al instituției de învățământ amintite.

„De asemenea, candidații se pot adresa Serviciului de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Argeș, din municipiul Pitești, strada Traian, nr. 26, telefon 0248.2174.00 – interior 27140”, transmite sursa citată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *