La sediul Instituției Prefectului s-a desfășurat o ședință operativă, la care au participat prefectul Emanuel Soare, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică, Sorina Honțaru, directorii medicali ai spitalelor COVID din Argeș, medici, reprezentanți ai Consiliului Județean și primari.

Principalele linii de discuție au fost eficientizarea procesului de raportare a cazurilor confirmate, analizarea posibilităților de a crește numărul paturilor cu acces la oxigen, suplimentarea locurilor la ATI și cooptarea de medici rezidenți care să completeze activitatea medicilor specialiști.

Au fost stabilite direcțiile în care autoritățile vor acționa în perioada imediat următoare: demararea procedurilor de creștere a numărului de paturi cu acces la oxigen în spitalele Câmpulung, Leordeni și Mioveni (foto) și cooptarea a 6 medici (3 specialiști și 3 rezidenți), cu ajutorul cărora s-ar putea operaționaliza cele 10 paturi ATI disponibile la Spitalul Mioveni.

În acest sens, la cea mai recentă videoconferință – desfășurată cu participarea prim-ministrului Ludovic Orban și a ministrului sănătății, Nelu Tătaru – prefectul Emanuel Soare a cerut sprijinul acestora pentru cooptarea celor 6 medici necesari în vederea operaționalizării locurilor la ATI din Spitalul Mioveni. De asemenea, în cadrul videoconferinței s-a analizat și oportunitatea de a aduce un al doilea TIR ATI în Argeș, la Spitalul Mioveni, TIR care ar putea funcționa tot prin aportul celor 6 medici amintiți mai sus. Astfel, în Argeș ar fi suplimentate locurile la ATI cu 22 de paturi, foarte necesare în acest moment.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *