Update
Conducerea CJ Argeș i-a dat prefectului o replică. Spicuim din comunicat: „Astăzi, prefectul a convocat o ședință de lucru cu Direcția de Sănătate Publică Argeș, directorii de spitale din județ și șefii secțiilor ATI, ședință în care ar trebui să se discute ce soluții ar putea fi găsite pentru a asigura activitatea curentă la Secția Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență. Din păcate, întregul personal medical și administrativ convocat a fost convocat degeaba, prefectul părăsind sala de ședințe înainte de a se creiona măcar un set de posibile soluții, nemulțumit, se pare, de lipsa conducerii CJ Argeș de la această ședință.
Or, la această ședință a fost prezentă doamna Anci Ionescu, cea care a fost mandatată de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, să participe, fiind cea mai bună specialistă pe domeniu din CJ Argeș. Anci Ionescu este președinte al Consiliului de Administrație de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, consilier personal pe probleme de sănătate al președintelui Ion Mînzînă (…)
În fapt, fiind vorba despre o situație de criză, dl. Perianu ar fi trebuit să intermedieze o posibilă detașare a unui medic specialist ATI de la alte spitale municipale sau orășenești la Spitalul Județean sau să facă demersurile, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, către Ministerul Sănătății, care să emită un ordin prin care un medic specialist ATI să fie detașat pe o perioadă determinată la SJU (…)
De la 1 decembrie 2023, la Secția Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență activitatea curentă ar trebui asigurată de un singur medic specialist, ceea ce este imposibil. Facem precizarea că în privința gărzilor nu vor fi probleme.
În acest moment, dintre cei trei medici anesteziști, unul a suferit un infarct și este în concediu medical, iar un al doilea își va încheia raporturile de muncă de la 1 decembrie, prin demisie.
La nivelul spitalelor din subordinea Consiliului Județean Argeș nu există posibilitatea detașării de medici pe această specialitate, din lipsă de personal, singura variantă fiind detașarea de medici de la alte spitale din județ sau din țară.
În luna mai, Spitalul Județean de Urgență Pitești a trimis către minister o situație a personalului, solicitând ca prin memoriu să poată angaja medici pe secțiile deficitare, în contextul în care aceasta este singura variantă după ce angajările au fost blocate prin OUG 34/2023 până la 31 decembrie 2023.
În acest context, conducerea SJU Pitești a informat DSP Argeș, care, la rândul său, a informat Prefectura Argeș, având în vedere că prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, are obligația de a face demersuri către ministere, mai ales în anumite situații de criză”.
Știrea inițială
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Pitești riscă să rămână fără medici ATI, avertizează prefectul de Argeș, Radu Perianu.
Potrivit sursei citate, spitalul se confruntă cu o situație specială la Secția Anestezie Terapie Intensivă: din trei specialiști, unul este în concediu medical (după ce a suferit un infarct), un al doilea va pleca pe 1 decembrie prin demisie și există riscul să rămână un singur doctor.
Unitatea a anunțat Direcția de Sănătate Publică (DSP) despre această situație, atrăgând atenția că un singur medic anestezist nu va putea deservi 12 săli de operație, cu un număr total de 35 de paturi.
„Am convocat astăzi o ședință de lucru cu toți directorii de spitale, șefii secțiilor ATI, Direcția de Sănătate Publică și Consiliul Județean Argeș (n.r. – care administrează SJU) pentru a găsi împreună o soluție. Vorbim, totuși, despre cea mai mare unitate spitalicească a județului.
Din păcate, Consiliul Județean Argeș nu a trimis astăzi niciun factor de decizie, președinte sau vicepreședinte.
Având în vedere importanța majoră pe care secția ATI o are în cadrul Spitalului de Urgență Pitești, respectiv pentru tot județul Argeș, sunt indignat de dezinteresul arătat de conducerea Consiliului Județean.
Am convocat o nouă ședință de lucru pentru luni, la ora 09:00”, declară prefectul Radu Perianu.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.