Update, ora 12:50

Noul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș este de profesie sociolog. ITM transmite: „Această decizie de promovare în funcția publică de conducere de inspector-șef a fost luată ca urmare a evaluării dosarului profesional. Documentul în discuție atestă faptul că doamna Neacșu Anița-Maria, de profesie sociolog, deținătoare a unui master în specializarea Managementul securității, sănătății și al relațiilor de muncă, are o vechime în specialitatea studiilor de peste 20 de ani și a dat dovadă de o probitate morală de netăgăduit, acționând, în permanență, în condiții de obiectivitate, profesionalism, legalitate și imparțialitate pentru îndeplinirea obiectivelor instituției”.

De-a lungul timpului, Anița-Maria Neacșu a ocupat și alte funcții de conducere la ITM: „Aceste principii i-au ghidat întreaga activitate profesională, atât pe parcursul perioadei în care a exercitat prerogativele unei funcții publice de execuție (inspector de muncă, septembrie 1999-septembrie 2014, respectiv noiembrie 2019-mai 2022), cât și în momentele în care a exercitat funcții publice de conducere (șef Serviciu, septembrie 2014-mai 2019, și inspector-șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, mai 2019-noiembrie 2019)”, precizează Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș.

Știrea inițială, ora 12:15

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș are un nou inspector-șef: Anița-Maria Neacșu. Numirea a fost făcută prin ordin al Ministerului Muncii, începând cu data de 30 mai 2022.

Anița-Maria Neacșu îl înlocuiește la conducerea instituției pe Ion Samoilă, care exercita cu titlu temporar funcția de inspector-șef.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *