A devenit deja o tradiție ca în fiecare an administrația locală din Mioveni, împreună cu societatea civilă și alături de o serie de parteneri, să deruleze campanii de ecologizare a unor zone verzi și cursuri de apă de pe raza orașului.

În Mioveni, Ziua Mondială a Mediului va fi marcată în avans printr-o nouă acțiune de colectare a deșeurilor din natură. Sub coordonarea echipelor din cadrul Primăriei Mioveni va fi organizată o acţiune de ecologizare în mai multe zone verzi din oraș, accent punându-se pe zonele afectate.

Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntarii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare. Sâmbătă dimineață, pe 4 iunie, aceștia sunt așteptați la Primăria Mioveni, în intervalul orar 08:30 – 09:00, după care echipele vor merge în zonele desemnate pentru ecologizare.

Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine informații suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numărul de telefon 0348/455.444 (interior 111).

Organizatorii acțiunii sunt Consiliul Local și Primăria Mioveni, în parteneriat cu S.C. S.Ed.C. Mioveni, S.C. Servicii Generale Mioveni, Centrul Cultural Mioveni, Poliția Locală Mioveni și cu unitățile de învățământ din oraș.

Amintim că în fiecare an pe 5 iunie lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Mediului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *