Consiliul Local Mioveni se va întruni în ședință publică extraordinară, la Centrul Cultural Mioveni, joi, 8 aprilie 2021, la ora 17:00.

Vor fi discutate și supuse votului, printre altele, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al orașului Mioveni pentru anul 2021, precum și estimările acestora pentru anii 2022-2024 și aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2021 al Societății Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL, al SC Servicii Generale Mioveni SRL, al Centrului Cultural Mioveni și al Spitalului Orășenesc Mioveni.

Având în vedere normele de siguranță sanitară, numărul de locuri din sală este limitat, însă cetățenii orașului vor avea posibilitatea să urmărească în direct dezbaterea pe pagina de Facebook a instituției https://www.facebook.com/primariaorasuluimioveni, dar și pe alte canale media.

Amintim că miercuri, 31 martie, tot la Centrul Cultural Mioveni, a avut loc dezbaterea publică a bugetului orașului Mioveni pentru anul 2021 și a fost prezentată lista cu principalele investiții pe care Consiliul Local le propune spre realizare în acest an.

Dezbaterea a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Mioveni, iar cetățenii și-au exprimat propunerile direct în comentariile la transmisie ori la adresa de email relatiipublice_mioveni@ag.e-adm.ro.

„Toate solicitările și proiectele fezabile, care sunt necesare fiecărei zone din oraș, vor intra pe lista de investiții, însă este nevoie de timp pentru parcurgerea legislației, aprobarea surselor de finanțare și proiectarea lor în timp”, transmite Primăria Mioveni.

Amănunte AICI despre investițiile publice care ar urma să fie făcute în anul 2021 în orașul Mioveni.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *