
Județul Argeș nu se mai află în scenariul verde din punct de vedere epidemiologic. În ultimele 24 de ore, incidența cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a depășit pragul de 2 la mia de locuitori, Argeșul intrând în scenariul galben. Rata de infectare a crescut în Argeș la 2,02, de la 1,79 ieri, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Numărul pacienților cu Covid-19 internați în spitalele argeșene a crescut în ultimele 24 de ore de la 157 la 193. La Anestezie Terapie Intensivă sunt internate 8 persoane.
Vestea bună este că în ultimele 24 de ore niciun pacient confirmat cu Covid-19 nu a decedat.
Rata de incidență a cazurilor de infectare este în creștere de la o zi la alta în Argeș. Orașele Ștefănești și Topoloveni au intrat astăzi în scenariul roșu din punct de vedere epidemiologic (aici subiectul pe larg).