Tribunalul Argeș a decis să respingă plângerea formulată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoserv Argeș împotriva hotărârii din 22 martie a Consiliului Local Pitești prin care primarul Cristian Gentea (PSD) și fostul consilier Miu Barbu (USR) au fost desemnați să reprezinte Municipiul în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Termo Calor Confort.

„Tip soluție: respinge cererea. Soluția pe scurt: respinge excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge acţiunea. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş”, precizează completul de judecată.

Gentea a fost desemnat în AGA de la Termo Calor ca reprezentant de drept – potrivit proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul Local, iar Barbu în urma voturilor consilierilor de la PNL și USR PLUS, care au majoritatea în CL Pitești.

În ședința din 22 martie, mai ales consilierii locali de la PSD au reclamat că proiectul de hotărâre – inițiat de grupul PNL-USR PLUS – este nelegal. Secretarul general al municipiului Pitești, Andrei Cătălin Călugăru, nu a dat aviz de legalitate. Care au fost acuzațiile de nelegalitate, AICI.

Luna trecută, pe o speță similară, cu privire la AGA de la Apă Canal, același Tribunal a decis diametral opus, suspendând punerea în aplicare a hotărârii adoptate de Consiliul Local (aici detalii).

Este motivul pentru care grupul consilierilor locali PNL – USR PLUS anunță că la judecarea pe fond va cere strămutarea ambelor procese în altă localitate decât Piteștiul: „Practic, pe aceleași două spețe juridice, cu aceleași motivări pe care juristul nostru le-a înaintat Tribunalului Argeș, avem două hotărâri contrare, una prin care nu ni s-a dat dreptate, la SC Apă Canal 2000 SA, și una prin care se arată că HCL-ul inițiat de noi este legal, la SC Termo Calor Confort SA.

Este unul din exemplele clare de mistere ale justiției, care va fi lămurit la instanța superioară.

În plus, pentru ca să nu mai existe interferențe în actul de justiție, la judecata spețelor pe fond vom cere strămutarea acestor procese în altă localitate”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *