Începând de mâine, 15 martie 2023, timp de o lună, pe DN 65 Pitești-Slatina, de la km 116+800 până la km 120, în județul Argeș (Albota), se vor desfășura lucrări de întreținere a părții carosabile.

„Lucrările sunt preconizate a se efectua în intervalul orar 08:00-18:00, iar în această perioadă circulația autovehiculelor se va desfășura alternativ”, anunță Poliția Argeș.

Polițiștii vă recomandă să vă planificaţi din timp deplasările luând în considerare restricţia impusă și să respectați regulile de circulație pe tronsonul respectiv, adoptând o conduită preventivă și ținând cont de condițiile meteo-rutiere.

Recomandări ale Poliției Argeș:

-în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;

-respectați limitele legale de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora;

-nu vă angajați în depășiri riscante;

-asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;

-nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *