În comuna Dobrești rata de incidență a infectărilor cu SARS-CoV-2 a ajuns la 10,10/1.000 de locuitori, cumulat în 14 zile.

Pitești 24 l-a întrebat pe prefectul Emanuel Soare dacă autoritățile au în vedere sau nu carantinarea comunei Dobrești și/sau a altor localități din Argeș cu rată mare de infectare.

„Este o surpriză creșterea de acolo (n.r. – Dobrești). Verificăm să vedem despre ce este vorba. Oriunde va fi o creștere mare, este posibil să introducem imediat măsuri noi, inclusiv carantina. Trebuie precizat, însă, că în aceste localități, din cauza numărului mic al populației, rata de incidență este foarte mare, dar nu relevantă. Au 1.700 de locuitori și vreo 18 cazuri… Acum avem ca prioritate gestionarea procesului electoral. Vedem în zilele următoare cum evoluează situația”, a declarat cu puțin timp în urmă pentru Pitești 24 prefectul Argeșului.

Amintim că Direcția de Sănătate Publică a actualizat astăzi, 6 decembrie 2020, rata de infectare la nivelul întregului județ și al fiecărei localități din Argeș. Potrivit DSP, cea mai mare rată de infectare o are acum comuna Dobrești, care a depășit pragul de 10 cazuri la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rate ridicate au și comunele Moșoaia și Cuca (amănunte aici).

Carantina unei localități sau a unei zone se instituie la propunerea Direcției de Sănătate Publică teritorială, cu avizul Institutului Național de Sănătate Publică și în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență. Carantina este stabilită pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii măsurii, în funcție de evoluția epidemiologică. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *