Există o criză de profesori în sistemul de învățământ, iar aproape jumătate dintre actualele cadre didactice se vor pensiona în următorii zece ani, afirmă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Mai mult, dintre actualii profesori, peste 4.000 sunt necalificați, iar dintre aceștia 1.000 nu au studii superioare.

În opinia ministrului, pentru încurajarea angajărilor în sistemul de învățământ este nevoie de alocarea a 6% din PIB pentru acest domeniu și creșterea salariilor profesorilor.

„Dacă nu vom înţelege să acordăm resurse în aşa fel încât să nu mai existe vreun cadru didactic în România care să aibă un salariu sub salariul mediu pe economie, nu vom reuşi să facem schimbarea. Profesorul are rolul determinant.

Nu chiar jumătate, dar aproape jumătate vor ieşi la pensie în următorii zece ani.

Nu putem să îi atragem în sistem oferindu-le salarii la nivelul celor actuale. Absolvenţii universităţilor româneşti, cei mai buni absolvenţi ai universităţilor româneşti vor alege întotdeuna altceva, vor alege în mod evident, să nu fim ipocriţi, acea variantă care le va asigura un trai mai bun, chiar dacă ei îşi doresc să fie profesori. Deci, atractivitatea salarială este esenţială.

Avem în momentul de faţă 4.152 de profesori necalificaţi, dintre care aproape 1.000 sunt profesori care nu au nici măcar studii superioare, nu studii superioare în disciplină.

Avem o criză de profesori din ce în ce mai acută. Ieşirea la pensie a profesorilor ne va crea o problemă din ce în ce mai mare dacă nu vom răspunde acum acestei nevoi a profesorilor, din toate perspectivele”, a declarat ministrul Educației la TVR.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *