Câțiva parlamentari PSD, printre care și deputatul de Argeș Nicolae Georgescu, au inițiat o propunere legislativă prin care și mașinile președinților de consilii județene să poată folosi girofar cu lumină albastră de avertizare.

Georgescu și colegii lui de partid motivează că, în calitatea lor de vicepreședinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, președinții de CJ-uri participă „la diverse întruniri sau misiuni cu caracter de urgență” și, ca atare, ar fi indicat ca prin lege ceilalți participanți la trafic să fie obligați să le acorde prioritate. Ca la autospecialele Ambulanței, Poliției sau Jandarmeriei.

Inițiativa este vehement criticată de un alt deputat de Argeș, Ionuț Moșteanu, de la USR: „Girofar pentru baroni, asta le lipseau președinților de Consilii Județene! Girofar! Vor să o rezolve printr-o lege depusă de mai mulți parlamentari PSD. Legea a fost înregistrată la Senat și urmează să intre în dezbatere la comisii.

Același PSD a blocat, ani de zile, proiectul prin care se acorda girofar Salvamontului. Mai întâi s-au bătut pentru pensiile speciale pentru baroni, acum girofar!

Le cer PSD-iștilor și partenerilor lor de coaliție, PNL, să retragă proiectul „girofar pentru baroni!”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *