Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 ar putea beneficia – la cerere – de zi liberă în ziua vaccinării (atât la prima administrare, cât și la rapel).

Facilitatea este prevăzută într-o inițiativă legislativă propusă astăzi de mai mulți parlamentari de la USR PLUS.

De asemenea, ar urma să beneficieze de această facilitate elevii, studenții și militarii și unul dintre părinți – când vaccinarea va fi disponibilă și pentru copii.

Inițiatorii propun ca persoanele care se vaccinează anti-COVID să beneficieze de:

-o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării – în cazul angajaților;

-o zi scutire de frecvență în ziua vaccinării – în cazul elevilor, studenților și militarilor;

-o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru unul dintre părinți în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau de până la 26 de ani în cazul copilului cu dizabilități (când vaccinarea va deveni disponibilă și pentru copii).

„Vaccinarea este principala soluție pentru ieșirea din pandemie. De aceea venim cu o propunere în sprijinul angajaților și angajatorilor: o zi liberă pentru vaccinare. (…) Având în vedere că mulți cetățeni s-au programat în alte centre decât cele din localitatea de domiciliu, deplasarea îi costă pe angajați o zi de concediu. Ziua va fi de acum compensată de angajator, căruia îi va fi afectată activitatea pentru o singură zi, evitând pierderile pe termen lung cauzate de inactivitatea angajaților obligați să stea în izolare ca urmare a infectării. Sau chiar suspendarea activității economice”, motivează inițiatorii.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *