Nu puține sunt cazurile în care în Pitești cetățeni certați cu bunul simț abandonează pe domeniul public resturi de la materiale de construcții sau elemente de mobilier vechi.

O fac nu doar din lipsă de bun simț, ci și pentru că ridicarea acestor tipuri de deșeuri de către societarea de salubritate a municipalității costă. La cererea cetățenilor, Salubritatea le ridică pe bază de factură, în schimbul unei sume de bani, care variază în funcție de cantitate.

În lipsa unui sistem de colectare mai bine organizat, mai eficient, din partea societății de salubritate, dar și pentru că polițiștii locali sunt depășiți de situație, astfel de cazuri se perpetuează.

Există, însă, și situații, rare, în care asemenea gesturi sunt surprinse fie de camerele stradale de supraveghere video, fie, întâmplător, chiar de polițiștii locali. Iar atunci vinovații primesc amendă.

Este și cazul unui bărbat care astăzi, în jurul orei 11:30, a fost prins de un echipaj de ordine publică de la Poliția Locală Pitești în timp ce depozita saci cu moloz pe spațiul verde din zona blocului 44 din cartierul Trivale. Bărbatul a fost amendat cu 800 de lei.

„Facem apel către cetățenii municipiului Pitești să dea dovadă de responsabilitate și să depoziteze resturile menajere la locuri special amenajate, evitând astfel sancțiunile, care sunt destul de mari, de la 800 la 1.500 de lei”, transmite Poliția Locală Pitești. Un apel care va rămâne pentru unii, ca toate celelalte de până acum, fără ecou.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *