Primarul Cristian Gentea îi îndeamnă pe piteșteni să se vaccineze împotriva COVID-19. Gentea se dă pe sine ca exemplu, anunțând public că sunt deja trei săptămâni de când a făcut a treia doză de vaccin.

În ultimele zile zeci de piteșteni au murit din cauza noului coronavirus, atenționează primarul, care, în același timp, se declară încurajat de numărul mare de persoane care s-au vaccinat ieri în Pitești.

„Prea multă suferință, prea multe familii în doliu!

Eu m-am vaccinat cu cea de a III-a doză în urmă cu 3 săptămâni și le transmit tuturor celor care au dubii că vaccinurile funcționează!

Sunt 2 ani de când trăim coșmarul pandemiei, ne amintim cu câtă groază am asimilat imaginile morții din Italia și din toată lumea, sperând ca România să fie bine! Cât de mult ne doream, fiecare izolat în casă, să ne îmbrățișăm părinții sau copiii de Paști! Așteptam cu nerăbdare vaccinul salvator și speram, tot fiecare în parte, să fim cât mai repede imunizați pentru a ne întoarce la liniște, la muncă, la viața comună, cu tot ce are ea excepțional și motivant!

Și ce am făcut? Unde am ajuns astăzi? În ultimele zile au murit zeci de piteșteni, e ca și cum în cartierul tău dispare brusc o scară de bloc! Au murit și tineri, de 20 sau 30 de ani, fără alte boli, dar nevaccinați!

În acest moment în Pitești sunt funcționale 3 centre de vaccinare: Policlinica Spitalului Militar (J&J și Pfizer), Unitatea de cazare de tip hotelier U.A.T. de lângă Poliția Locală (J&J și Pfizer) și Muntenia Hospital (Zeneca și J&J).

Vă dau o veste care pe mine mă încurajează să sper: sâmbătă, 23 octombrie, s-au vaccinat 940 de persoane numai la Unitatea de cazare de tip hotelier U.A.T.!

Ca primar, îmi doresc să fim protejați și liniștiți! Să ne întoarcem la normalitatea pe care am pierdut-o la începutul anului 2020. Pentru mine, vaccinarea înseamnă responsabilitate față de viața noastră și a celor de lângă noi!”, a scris astăzi primarul Piteștiului pe contul său de socializare.

Lista tuturor centrelor de vaccinare din Pitești și județul Argeș, precum și informații despre programul de funcționare și tipul de vaccin pe care îl administrează fiecare în parte, AICI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *