Tribunalul Argeș a respins astăzi ca nefondate contestațiile împotriva consilierilor locali aleși Cornel Ionică (PSD) și Dănuț Dinu (fost PMP). Prin urmare, cei doi rămân consilieri municipali.

„Respinge apelurile ca nefondate. Decizia se comunică de îndată de la pronunțare prefectului, secretarului general al Municipiului Pitești și intimaților Dinu Dănuț și Ionică Constantin Cornel. Definitivă. Pronunțată azi, 13.11.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței”, se arată în Hotărârea judecătorilor.

De asemenea, hotărârea de azi a Tribunalului Argeș deschide cale liberă pentru învestirea noului Consiliu Local Pitești (rezultat în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020) și a primarului ales, Cristian Gentea (PSD).

„Așteptăm comunicarea de la Tribunal. Va veni mâine sau luni, cel târziu. Dacă vine luni, miercuri (n.r. – 18 noiembrie 2020) organizăm ședinta de validare”, precizează pentru Pitești 24 prefectul județului Argeș, Emanuel Soare. Potrivit legii, prefectul are obligația să convoace ședința de învestire în cel mult 5 zile de la data primirii comunicării din partea Tribunalului.

Amintim că una dintre contestații a fost formulată de Instituția Prefectului Argeș și se referea la problemele pe care Cornel Ionică (PSD), consilier local ales, le are cu Agenția Națională de Integritate. Cealaltă a fost a PMP Argeș, care nu l-a vrut consilier local pe Dănuț Dinu, după ce l-a exclus din partid.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *