Primăria Pitești promite – pentru a câta oară? – că trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lânăriei va fi modernizată: „În toamnă vor începe lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată Prundu-Lânăriei.

Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova și SC Intens Prest SRL Pitești au semnat contractul de lucrări cu privire la modernizarea unuia dintre cele mai nevralgice puncte de circulație din Pitești: trecerea peste calea ferată de pe strada Lânăriei. Bariera manuală de peste 70 de ani va deveni istorie! (…)

Conform contractului, proiectarea va dura 4 luni, iar perioada de execuție 6 luni. Prestatorul dorește ca în noiembrie (n.r. – adică mai devreme decât termenul din contract) lucrările să fie finalizate.

Se va folosi un sistem modern de trecere la nivel de cale ferată – STRAIL – care oferă o trecere auto sigură, lină și silențioasă a căii ferate, inclusiv pentru mașini de mare tonaj și pentru mijloace de transport în comun. Sistemul este realizat din materiale reciclate, este durabil și prietenos cu mediul (eco-friendly), declară primarul Cristian Gentea.

Senzorii sunt amplasați pe calea ferată și sunt acționați la trecerea materialului rulant, acționarea barierelor făcându-se automat, la circa 1.500 de metri înainte și după zona barierelor.

Barierele vor avea o lungime de 7-8 metri, vor fi înlocuite traversele, respectiv șinele actuale, iar în zonă va fi realizat un peron modern pentru călători.

Constructorul intenționează să fie efectuate intervenții chiar și în timpul nopții, pentru a minimiza disconfortul cetățenilor. În perioada lucrărilor, circulația în zonă va fi restricționată după un program care să asigure un trafic decent”, transmite Primăria.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *