Pe lângă scenariile stabilite pentru funcționarea piețelor (rabatarea pereților, mutarea standurilor în afara incintelor sau organizarea de piețe volante), prefectul Emanuel Soare le-a solicitat primarilor din Argeș implicarea directă. Cu alte cuvinte, primarii sunt chemați acum să scoată din foc castanele aruncate de Guvern.

“Primarii trebuie să se organizeze urgent pentru a pune în practică măsurile care permit continuarea funcționării piețelor în condiții decente și trebuie să se asigure că producătorii își desfășoară activitatea în condiții de curățenie și că sunt feriți de ploaie și de frig”, declară prefectul Emanuel Soare.

Potrivit circularei emise către primari, aceștia trebuie să găsească soluții precum montarea de corturi sau alte structuri care să asigure un acoperiș desupra locului în care producătorii își expun și vând produsele și aigurarea energiei electrice sau a unor surse de încălzire.

Amintim că pe 8 noiembrie 2020 Soare s-a întâlnit la Prefectură cu reprezentanții primăriilor de municipii, orașe și comune din Argeș care au în subordine piețe agroalimentare sau care au autorizat asemenea activități private. Scopul întâlnirii: producătorii agricoli locali să își poată comercializa produsele în continuare, având în vedere oprirea activității în piețele din spațiile închise, măsură luată de Guvern în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *