Poliția nu îl amendează pe președintele Klaus Iohannis pentru că nu a purtat mască de protecție la Congresul Partidului Național Liberal, desfășurat pe 25 septembrie la Romexpo, în București.

Sibianul care l-a reclamat pe Iohannis pentru că președintele nu a purtat mască nici la Congresul PNL, nici pe 10 octombrie la un eveniment de la Biserica Evanghelică din Sibiu a primit răspuns din partea Poliției, scrie turnulsfatului.ro.

În ceea ce privește situația de la Congres, polițiștii afirmă că nu îl pot amenda pe președinte deoarece ar fi trebuit să constate „prin propriile simțuri săvârșirea unei fapte de natură contravențională”. „Pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, organele de poliție care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenției atunci când acestea constată prin propriile simțuri săvârșirea unei fapte de natură contravențională”, se arată în răspunsul formulat de Poliția Sectorului 1 din Capitală.

Cât despre încălcarea legii de către președinte și soția lui la întâlnirea de la Biserica Evanghelică din Sibiu, reclamantul este îndrumat către Poliția Județeană Sibiu: „Vă informăm cu privire la faptul că pentru a putea intra în posesia unei informații cu privire la o eventuală sancționare a domnului președinte la evenimentul de la Biserica Evanghelică din Sibiu din data de 10.10.2021, vă îndrumăm să vă adresați Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu”.

Precizăm că sibianul a făcut plângerea pe adresa Ministerului Afacerilor Interne, care a redirecționat-o către Poliția Sectorului 1.

„Imaginile cu cetățeanul Klaus Iohannis sunt la fel de publice, orice agent de poliție din cadrul secției respective putea constata că persoana respectivă săvârșea o contravenție. Cum explicați că se face această diferențiere între cetățeni, unii putând încălca legea fără a fi sancționați, iar alții fiind sancționați pe loc când sunt surprinși încălcând-o?”, se întreabă retoric sibianul.

Amenda pentru nepurtarea măștii de protecție în situațiile prevăzute de actul normativ este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei. (Sursă foto: Libertatea și turnulsfatului.ro)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *