Actualul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a făcut mai mult rău justiției românești chiar decât Rodica Stănoiu, a afirmat astăzi în Pitești Cătălin Drulă. Președintele USR a explicat de ce o consideră pe Gorghiu, care este și președinta PNL Argeș, mai nocivă decât Stănoiu, care a fost ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năstase.

„Strategia PSD împreună cu PNL este să sădească frică în societate; să le spună oamenilor că nu se poate altcumva, că dacă semnează unde nu trebuie, că dacă susţin pe cine nu trebuie, că dacă se implică în politică, dacă sunt primari şi nu trădează şi nu se duc la ei, atunci o s-o păţească.

Exact exponentul acestui tip de a face politică, de care trebuie să scăpăm România, este Alina Gorghiu, baroana PNL de Argeş. Alina Gorghiu este un om care a făcut mai mult rău justiţiei româneşti decât Rodica Stănoiu. Pleacă în concedii cu şefii din justiţie, indică cu degetul că lui Vlad Voiculescu, că lui Flavia Boghiu să li se facă dosare, ameninţă primarii, trimite instituţii de control la Câmpulung peste Elena Lasconi şi crede că noi o să cedăm. Nu ne este frică nici de Alina Gorghiu, nici de Ciolacu, nici de Iohannis!”, a acuzat Cătălin Drulă.

Amintim că liderul USR a participat astăzi în Pitești, alături de Eugen Tomac (PMP) și Ludovic Orban (FD), la lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită pentru alegerile locale din iunie (aici detalii și imagini).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *