Industria exploatării lemnului în România, alături de toate industriile conexe, este aproape de a sucomba! Există mai multe motive. Din păcate, nu este un fenomen singular, ci se regăsește în mai multe ramuri industriale. Nu este nici prima și, probabil, nici ultima oară când remarc acest lucru. Mă refer, succint, doar la cea mai recentă situație care mi-a atras atentia, făcând uitată părerea generală conform căreia cine are un bulumac în mână e hoț, ipoteză care face parte din aceeași sferă logică cu afirmația cu iz de certitudine că omul care face duș e dușman.
Prețul lemnului a crescut în ultimul timp și mi-am zis că este justificat, având în vedere creșterea generală a costurilor materialelor de construcție. Fiind direct implicat într-o industrie legată de lemn, m-am aplecat mai îndeaproape asupra fenomenului și am aflat, ca de obicei, lucruri puțin surprinzătoare și mai mult revoltătoare. Achiziționând material lemnos, am considerat notabil că prețul unui modest furnizor din orașul Giurgiu variază dubios de bine corelat cu bursa lemnului, organism care necesită o amplă documentare și urmărire oriunde în lume. Pentru o bună înțelegere a ceea ce se petrece, am căutat pe sursele publice să cumpăr lemn în cantități demne de o bursă a materialelor și nu am găsit nimic convenabil sau, altfel spus, am fost intrigat de preț. De ce? Pentru că se duce tot la export! De ce? Pentru că anumiți ofertanți externi de pe bursă oferă un preț mai bun, prețul de pe piata internă nemaifiind atractiv. Austria? Nici gând! Atunci, cine?
Așadar, nenea de la gater sună la bursă și întreabă cu cât poate vinde. Apoi, când țața vine să ia doi bulumaci, el spune că prețul e triplu și că, dacă nu-i convine, poate lua din Canada. Până aici, totul aproape firesc… Este știut că Guvernul Canadei a adoptat relativ recent o hotărâre prin care exploatarea lemnului este interzisă, cu anumite excepții. În orice caz, exportul de lemn al Canadei către state din America de Nord și Rusia este drastic diminuat. Discutăm despre, probabil, cel mai mare și mai bun furnizor de lemn de rășinoase de pe planetă, de la care SUA sau Rusia importau masiv prin cei mai mari producători de structuri din lemn din lume – Mitech, Viceroy Houses etc. Acum, un stat ca cel american și ca cel rus nu poate face o pauză. Caută variante. Avem acolo agenți puternici care se apleacă cu atenție asupra diverselor piețe, și nu în mod nejustificat.
Cu alte cuvinte, lemnul din România pleacă acum în SUA și Rusia pentru a compensa parte din criza creată de hotărârea canadienilor. Americanii sunt dispuși să plătească sume frumoase de bani pentru a nu-și opri industriile legate de lemn de la ei. La fel și rușii. Ce poate face furnizorul român în lipsa unei reacții la nivel guvernamental? Vinde acolo, că e mai bine, nu? Prețul lemnului, deci, este dictat actualmente din Constanța. De ce din Constanța? Pentru că acolo este bursa lemnului.
Până la urmă, modestul furnizor de lemn din Giurgiu nu este nicidecum prezent pe nu știu care bursă. El are doar internet și, eventual, un număr de telefon la care să sune să întrebe cu cât mai cumpără americanul sau rusul. Este, de fapt, ceva democratic, dovada unei piețe libere, care-și reglează singură prețul. Sau nu? În definitiv, dacă prețul unui lucru este dictat – fie doar și prin pârghii cvasieconomice – din afară, asta nu mai e nicio democrație!
Nu mă pot opri din a constata că România, reprezentată prin autoritățile ei, guvern în primul rând, rămâne fără reacție la aceste fenomene. Asta denotă un perpetuu interes pentru exportul de materie primă în defavoarea produsului finit sau, mai grav, dezinteres pentru industriașul român sau incapacitate de înțelegere a unei probleme. Regret, dar asta poate trece ușor drept politică antinațională!
Nu este prima dată când primim această palmă, noi, cei din industriile legate de o anumită materie primă, lemn în speță. Este normal să existe export, este normal ca prețurile să se stabilească pe o piață liberă, dar aici vorbim despre altceva! Vorbim despre strategie economică, protejarea producătorului local, încurajarea industriei. Lucruri care, din păcate, par străine acestui guvern, ca de altfel și guvernelor trecute. Și toate acestea în condițiile în care am putea fi doar puțin atenți. Am putea doar suna la gater dacă am fi ministrul Industriei sau cum se numește. Asta dacă un consultant priceput ar fi în afara discuției… și nu este!
Dragii mei, trezirea! Nu toate TIR-urile care trec pe șosea cară lemn furat și tăiat din avutul obștesc! Măcar unul cară lemnul cumpărat de mine, la preț nedrept, similar cu cel plătit de ruși sau americani, ca să pot face câte ceva în țara noastră dragă!
